Este vorba de Școala Gimnazială Voievod Neagoe Basarab nr. 16 din Sectorul 3 al Capitalei, administrată de Primăria Generală.
Clădirea reprezintă un pericol pentru elevii care de miercuri ar fi trebuit să revină la școală. Elevii din București s-au reîntors în bănci, fiind prezenți, fizic, la cursuri, după o lună de vacanță.
Din păcate, elevii de la această școală vor învăța într-un singur schimb, respectând orarul școlar, fiind posibilă învățarea într-o singură sală de clasă, potrivit Realitatea PLUS.
De 10 ani, municipalitatea dorește să înceapă un proiect de investiții cu BEI, potrivit Realitatea PLUS, dar din cauza disputei ce există între PMB și Primăria Sectorului 3 încă nu s-a demarat niciun proiect.
Viceprimarul Alexandru Oancea a explicat situația în mesajul postat pe contul său de Facebook, precizînd că „lucrurile sunt în continuare blocate până la o decizie a instanței și până la aprobarea bugetului. Între timp, degradările accentuate ale construcției, fisurile pereților de dimensiuni considerabile, problemele structurale ale clădirii, pun în pericol viețile copiilor și ale cadrelor didactice, iar primăria de sector nu poate interveni”.
Din cauza stării clădirii școlii, inspectorii școlari care au vizitat școala au decis continuarea orelor în sistem online a tuturor claselor/grupelor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
Viceprimarul Sectorului 3 face un apel „la Primăria Generală să facă toate demersurile pentru a relua de urgență lucrările de consolidare a acestei clădiri, care reprezintă un pericol grav”.