Schulz a spus la finalul vizitei că, în opinia sa, platforma "este un loc unic" şi s-a declarat impresionat de calitatea a ceea ce a văzut.
"Ce am văzut aici este un exemplu minunat că investiţiile naţionale şi cele ale Uniunii Europene duc împreună la o calitate înaltă a cercetării, cu efecte în ecomomie, investiţii şi dezvoltare. Ceea ce am văzut aici este, daţi-mi voie să spun, neaşteptat şi m-a impresionat mult. (...) Cred că Uniunea Europeană a investit mulţi bani în locul potrivit. (...) Pentru că vreau să fiu mereu onest, trebuie să recunosc că nu am înţeles tot", a spus preşedintele PE.
Martin Schulz a adăugat că platforma de la Măgurele este un exemplu despre cum cooperarea naţională şi europeană, la nivel politic şi administrativ, construieşte cadrul necesar pentru cercetare. La rândul său, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, i-a mulţumit lui Schulz pentru vizita de la Măgurele, dar şi pentru faptul că a sprijinit proiectul. "Fără sprijinul său, proiectul nu ar fi fost aprobat în Parlamentul European şi îmi exprim public această mulţumire. Este cea mai mare investiţie românească şi europeană în cercetare şi sunt convins, încă o dată, că de aici vom avea, în scurt timp, un premiu Nobel în România. Şi pentru această perspectivă, îi mulţumesc", a spus Costoiu.
Ministrul a subliniat, cu acelaşi prilej, că acest proiect este cea mai bună dovadă a colaborării dintre Guvernul României, Comisia Europeană şi Parlamentul European. "Am reuşit, într-un an şi trei luni de la preluarea mandatului, să investim aproape un miliard de euro în cercetare, în infrastructuri de cercetare, în universităţi, în institute de cercetare, în companii, în special în cercetarea aplicată. Aici, la Măgurele, cercetarea aplicată se va adăuga în viitor cercetării fundamentale care se desfăşoară", a mai spus ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.
Preşedintele PE a fost însoţit în vizita de la Măgurele şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).
Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna lui 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.
Ministrul Mihnea Costoiu spunea, în 2013, că laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, din care peste 200 vor fi angajaţi permenent. Sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Măgurele va fi furnizat de compania franceză Thales, în cadrul unui contract de 60 de milioane euro.