"În Moldova, Dobrogea şi Muntenia va apărea ploaia slabă, iar în cursul nopţii de luni va apărea şi în Oltenia. Vântul va sufla moderat, maximele termice vor fi între 7-8 grade pentru Nordul Moldovei până la 19-20 de grade în Banat. Temperaturile minime vor fi între -1 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, va fi ceaţă", a declarat Dinu Mărăşoiu, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Se răceşte în special în regiunile extracarpatice, unde vor fi condiţii de nebulozitate joasă, iar în spaţii restrânse, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 8 grade în Moldova şi Dobrogea. Noaptea vor fi ploi slabe în Nordul şi centrul ţării. La munte, în zonele Carpaţilor orientali, noaptea vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare.
"Miercuri, în jumătatea de Est a ţării, vremea se menţine închisă, vor fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1.000 de metri, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului, va fi un cer variabil. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 15 grade, iar minimele nopţii între -2 şi 7 grade", a mai spus meteorologul.
În Capitală, temperaturile vor fi între 10 şi 13 grade Celsius.
"Vor fi răceli uşoare de la o zi la alta şi se ajunge la valori termice normale sau uşor sub cele normale pentru această perioadă. Aceeaşi evoluţie va fi şi la Bucureşti. Dacă luni mai vorbim despre o temperatură maximă cam de 13 grade, marţi aşteptăm 10 grade, ceea ce ar fi normal pentru această perioadă de an, iar miercuri s-ar putea să mai scadă cu un grad sau două", a explicat Dinu Mărăşoiu.