Martori au fost colegii adolescentei care au și filmat scenele. Fata este elevă în clasa a noua, iar cea cu care se ceartă este directoarea unității de învățământ, profesoară de chimie. După apariția imaginilor în spațiul public, inspectoratul școlar a început verificările.
„Filmarea este de miercuri. Am avut oră cu clasa a IX-a, învățământ profesional. Încă de la începutul orei, eleva care apare în filmare, stătea în spate, râdea, făcea gălăgie și deranja ora. I-am cerut să vină în față, în prima bancă, însă în continuare a vociferat, vorbind urât. Într-un final, fiindcă am insistat, a venit în față. Și-a pus lucrurile pe bancă, a trântit scaunul, apoi s-a așezat. Am rugat-o să nu mai facă asta, dar a continuat cu același gest. I-am spus <<dacă te deranjează scaunul, ridică-te în picioare și lasă-l deoparte>>. În acel moment a început să îmi vorbească la per tu, continuând să îl trântească. M-am apropiat de ea și i-am tras scaunul într-o parte, spunându-i că, dacă o deranjează, atunci să stea în picioare. S-a enervat și a început să țipe, să dea din mâini. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă și am încercat să o liniștesc, fiindcă nu avea nimeni nimic cu ea. Am rugat-o să stea la oră liniștită dacă dorește, însă nu mă înțelegeam deloc cu ea. Eu nu am agresat-o pe această fetiță și nici eu nu am fost agresată de ea. Mi-am dat seama că are o problemă, astfel că, la finalul orei, am vorbit cu ea să aflu ce se întâmplă. Am rugat-o să vină cu părinții la școală, mi-a spus că tata nu vine, că mama nu poate, că sunt divorțați și așa mai departe”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Ana Bocioancă, directorul Colegiului Tehnic „Mediensis” Mediaș.