„Băusem un pahar și când mi-au ordonat să mă opresc, mi-a fost frică și am mers drept înainte”, a explicat tânăra în fața judecătorului, anunță News Rimini.
Miercuri seară, în jurul orei 22.30, a fugit de la ieșirea de pe autostradă, de la Rimini Nord, în ciuda faptului că poliția i-a cerut să se oprească. A urmat o urmărire, care s-a încheiat cu două mașini de poliție avariate, dintre care una aproape distrusă, și cu patru polițiști răniți. Pentru trei dintre ei, prognosticul este de 6 zile de spitalizare, în timp ce pentru al patrulea, care a suferit o fractură de sept, este de 20 de zile.
Potrivit reconstituirii făcute de poliție, femeia în vârstă de 27 de ani nu numai că nu a oprit la semnul de oprire din fața stației de taxare, dar a încercat chiar să îi calce pe doi dintre cei patru ofițeri. Polițiștii au sărit în mașini și au pornit în urmărirea fetei, care a durat aproximativ cinci minute. Mașina a condus în mare viteză s-a întors spre ieșirea de pe autostrada Rimini Nord. Una dintre mașinile de poliție a reușit să ajungă pe lângă A3 și în acel moment s-a produs coliziunea.
Mașina poliției, care s-a întors la 360 de grade, a fost lovită în spate de autoturismul femeii, care la rândul său a fost lovit de cealaltă mașină de poliție aflată în spatele ei. Femeia în vârstă de 27 de ani, odată coborâtă din mașină, ar fi opus rezistență și i-ar fi amenințat pe polițiști: „Nu știți cine sunt eu”, le-a spus ea.
Circumstanța aceasta a fost negată însă în instanță de femeia reținută. În habitaclu, polițiștii au găsit câteva cutii de bere încă pline. Românca, descrisă ca fiind într-o evidentă stare de ebrietate, a refuzat să i se facă o alcoolemie, însă și-a dat acordul pentru un test antidrog.
Judecătorul a validat reținerea, solicitarea procurorului general de arest la domiciliu fiind respinsă.
Românca a fost reținută pentru opunere de rezistență față de un funcționar public și vătămare corporală, distrugere și refuzul de a furniza datele personale.
Ea figurează cu antecedente pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.