Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie, în vârstă de 53 ani, cu privire la faptul că a fost amenințată de soț.
Între cei doi a izbucnit un conflict spontan la domiciliul din municipiul Fetești, în urma căruia bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi stropit pereții locuinței cu motorină și ar fi amenințat-o cu moartea și cu incendierea pe soția sa.
„Cu ocazia intervenției s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, conform prevederilor Legii 217/2003, constatându-se că xistă risc iminent, iar victima a declarat că solicită emiterea unui ordin de protecție, având în vedere comportamentul agresiv al soțului," au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.
Poliția a emis ordin de protecție provizoriu, bărbatul părăsind locuința.
Pe numele acestuia s-a întocmit și un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de amenințare.