Scenele șocante au fost surprinse de colegii fetelor care doar au stat pe margine și s-au amuzat, în loc să intervină să le despartă. Bătaia ar fi fost programată în timpul unei pauze dintre orele de curs de la școala gimnazială „Elena Doamna” din Tecuci. Întregul scandal ar fi pornit după ce victima le-ar fi vorbit urât celor două agresoare mai mari cu un an.
În loc să încheie conflictul și să despartă fetele, mama unei agresoare a intervenit să lovească și mai tare victima.
Imaginile au ajuns și la poliție, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe. Mama unei agresoare, în vârstă de 38 de ani, este și ea cercetată în dosar după ce a plesnit victima de mai multe ori.
Iată comunicatul autorităților: "La data de 10 mai 2023, ora 13.09, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Costache Racoviță, din municipiul Tecuci, ar fi avut loc o agresiune fizică între trei tinere, eleve în cadrul a două unități de învățământ situate în imediata apropiere.
Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit că, la data mai sus menționată, în jurul orei 13.00, în timpul pauzei dintre orele de curs, mai mulți elevi ar fi ieșit în afara celor două unități de învățământ, care sunt situate pe strada Costache Racoviță, în vederea socializării, în zona unui bloc de locuințe.
În acest loc s-au întâlnit și trei adolescente, două de 15 ani, eleve în clasa a IX -a și una de 14 ani, elevă în clasa a VIII -a.
Între cele trei eleve ar fi avut loc o discuție în contradictoriu, în urma căreia s-ar fi agresat fizic și și-ar fi adresat cuvinte și expresii vulgare.
De asemenea, ulterior acestui incident, în zona respectivă a venit și mama uneia dintre minore, o femeie de 38 de ani, care ar fi lovit-o cu palma în zona feței de mai multe ori pe cea de 14 ani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările vor fi continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest incident, precum și gradul de participare al fiecărei persoane."