Ați crede că e o urgență medicală extremă! În realitate, serviciile sunt oferite unui șmecher, care plătește ca să transforme ambulanța în taxiul lui personal. Un taxi cu propriile reguli de circulație! Realitatea TV a demonstrat cum funcționează, de cel puțin 8 ani, această afacere.
Un pacient care, de fapt, nu e pacient pentru că... nu are nicio problemă de sănătate! Iar la dispeceratul serviciului privat de ambulanță se știa, pentru că reporterul sub acoperire s-a prezentat drept reprezentantul unui om de afaceri, dispus să plătească bine ca să ajungă rapid la destinație.
Realitatea TV a sesizat, în prealabil, Brigada de Poliție Rutieră și Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne cu privire la această situație. Cele două instituții au intrat rapid în alertă pentru verificări. Potrivit DSU, șoferul nu avea nicio pregătire pentru prim ajutor, ambulanța nu era omologată decât pentru transportul cadrelor medicale, nu al pacienților, iar fișa a fost completată cu un diagnostic fictiv.
Interesant este că, deși ambulanța a fost solicitată doar pentru transport, nu pentru o problemă medicală, șoferul ambulanței spune că a preluat cazul cu un diagnostic de la dispecerat.
Serviciul respectiv de ambulanță a fost închis temporar în 2015, la scurt timp după ce nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu a murit, după ce a fost diagnosticată greșit de un medic din cadrul companiei.