Cazul cetăţeanului turc care a intrat cu maşina într-un poliţist de la Brigada Rutieră dezvăluie lacune importante în legislaţie. Laurenţiu Ştefan, agent la Poliţia Rutieră şi lider al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, ne spune că sunt foarte multe cazuri în care şoferii nu opresc la semnalul agenţilor şi că, pur şi simplu, nu au ce să le facă.
„Se întâmplă frecvent ca şoferii să nu oprească la semnalul nostru. Avem o grămadă de cazuri. Mie mi s-a întâmplat chiar acum trei săptămâni să nu oprească la semnal şi să plece mai departe. Dacă noi nu avem maşini să alergăm după ei, se duc şi la revedere. Cu ce să-i prinzi dacă ei au BMW, Audi, maşini puternice? Noi cu Loganul nu avem nicio şansă. De obicei luăm numărul şi trimitem o adresă proprietarului maşinii să ne comunice persoana care se afla la volan în ziua şi la ora respective. Dacă nu ne comunică, primesc o simplă sancţiune de 520 de lei. Şi, timp de şase luni, cam o dată pe săptămână, putem să-i dăm amendă până ne comunică. După şase luni nu mai putem să-i dăm nici amendă, că se prescrie. Mai mult, neavând martori, nu putem să probăm că au condus ei, sunt beţi sau fără permis. I-am oprit într-o noapte pe unii şi în faţa mea s-au schimbat şi nu am avut cum să dovedesc faptul că a condus unul care era şi beat şi fără permis. Noi trebuie să avem un martor ocular altul decât colegul de la patrulă. Aşa cere legislaţia şi chiar, dacă facem noi dosarul, nu merge pentru că nu are cine să ne susţină spusele. Dacă prindem unul băut la volan cu nevasta lângă el şi nevasta declară că a condus ea, nu avem ce să facem, că nu putem proba”, a declarat Laurenţiu Ştefan, pentru ziarulring.ro.