Aceste informații, scrie Andronic în evz.ro, apăreau sub formă de note-sinteză sau de note informative cu date culese din penitenciar sau prin rețeaua de informatori și ar fi stat în Arhiva SIPA până în anul 2005.
Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, spunând că cere ca dosarul său, dacă într-adevăr există, să fie desecretizat, indiferent de informațiile pe care le conține.
”Am luat notă de informaţia făcută publică de "Evenimentul Zilei" precum că, în arhiva SIPA s-ar afla un dosar vizând persoana mea. În consecinţă, solicit Ministrului justiţiei următoarele:
1. Confirmarea dacă acest dosar există;
2. Dacă se confirmă existenţa unui dosar pe numele Traian Băsescu, cer ca dosarul să fie desecretizat şi făcut public, indiferent care este conţinutul acestuia”, a anunțat Traian Băsescu, pe Facebook.
Scandalul din jurul arhivei SIPA a izbucnit după ce jurnalistul Dan Andronic a scris că din cele peste 3.000 de dosare ale fostului serviciu secret multe au fost copiate, iar în unele cazuri chiar au dispărut cu totul documente compromiţătoare despre magistraţi.