Adrian Ionel, directorului general al companiei de stat Unifarm susţine că ce s-a întâmplat în primăvară a fost "o criză provocată, care nu exista în realiatate. Producătorii aveau substanța pe stocuri, dar nu au livrat-o în România, în încercarea de a forța mâna. (...) Există o înțelegere între producătorii europeni de imunoglobulină care s-au solidarizat în incercarea de a forța mâna statului român să ridice prețurile și să scoată taxa claw back.
În primăvara acestui an România s-a confruntat cu o criză majoră de imunoglobulină şi 5 mii de pacienț au rămas sau au foist în pericol de a rămâne fără tratamentul vital. În lipsă lui, statul a activat mecanismul de criză. A cerut ajutor de la statele europene, dar și de la membrele NATO. Un alt distribuitor de imunoglobulină recunoaște că, pentru unii colegi de breaslă, banii sunt mai importanți decât viețile pacienților.
"În România s-a mers pe un experiment și s-au folosit pacienții pentrut a forţa Guvernul să facă niște schimbări. După ce Executivul a cedat cu taxa claw back, producătorii au plusat: și preturi mai mari. (...) Mare parte dintre producători au urmărit exclusiv un interes comercial," a comentat Florin Hozoc, distribuitor de imunoglobulină.
Același distribuitor susține că inclusiv activarea mecanismului de criză a fost mană cerească pentru companii. "Unul dintre producători a avut ”șansa” de a-și vinde produsele Crucii Roșii la un preț cu 50% mai mare decât prețul aurorizat în Austria, de unde l-a primit și la un preț aproape dublu față de prețul autorizat pe piaţa din România," a explicat Hozoc.
Consiliul Concurenţei a deschis o anchetă, pentru că există suspiciuni privind contextul şi interesele care au dus la dispariţía hemoglobulinei de pe piaţă. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a confirmat, pentru Realitatea TV, investigaţia, dar a precizat că deocamadat se poate vorbi doar de suspiciuni.
În acest moment, spun reprezentanții UNIFARM, țara noastră are suficiente doze pe stoc pentru cel puțin trei luni.