Alstom contestă punctele suplimentare obţinute la licitaţie de CAF pe mentenanţă şi termene de livrare, compania românească are o problemă cu descalificarea sa din motive de experienţă în domeniu şi preţ mai mic cu 20% faţă de preţul ţintă al Metrorex.
Anunţul privind câştigătorul licitaţiei pentru livrarea a 51 de trenuri noi către Metrorex a fost făcut în 10 martie. Termenul limită pentru depunerea contestaţiilor a fost stabilit de către Regie pentru vineri 20 martie.
În termenul fixat, s-a înregistrat doar o contestaţie admisă, cea a Alstom. Însă, ulterior, a fost admisă şi o a doua contestaţie, cea a companiei din Arad, care a plecat cu poşta vineri, însă a ajuns doar azi la Metrorex.
Potrivit lui Valer Blidar, patronul Astra Vagoane, compania a contestat descalificarea sa de la licitaţie pe motivul că n-ar avea experienţă relevantă în domeniu.
"Noi am venit cu susţinătorul Siemens, pe partea de motorizare şi electrică, cel mai mare producător de material rulant din lume. Ce altă experienţă mai mare trebuie? Ce vină avem noi că am venit cu cea mai mică ofertă şi am îndrăznit să stricăm jocurile marilor producători din domeniu", arată omul de afaceri. Detalii...