Într-un comunicat transmis presei, Borboly Csaba a afirmat că, potrivit unor informaţii care circulă în mediul online, "un grup de activişti extremişti, care au legătură cu Mihai Tîrnoveanu", se pregătesc să participe sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a adresat o scrisoare Ministerului de Interne, în care a solicitat ca forţele de ordine să intervină "pentru a nu expune comunitatea la o nouă ruşine, aşa cum s-a întâmplat în data de 8 iulie, la Valea Uzului".
Măsuri speciale, prezență doar pe invitație la discursul lui Orban
De asemenea, în comunicat se mai arată că "la lucrările Universităţii participă personalităţi politice, diplomaţi din mai multe ţări, şi îngăduirea unor manifestări care nu-şi au locul ar dăuna imaginii statului român".
În premieră, organizatorii Universităţii Tusvanyos au anunţat că la discursul lui Orban Viktor pot asista doar cei care se înregistrează pe site-ul evenimentului, la ediţiile precedente participarea fiind liberă.
Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, i-a îndemnat, miercuri, pe participanţii la lucrările Universităţii de Vară Tusvanyos să nu dea curs provocărilor dacă vor avea oaspeţi neinvitaţi.
Şi primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, le-a cerut participanţilor să fie toleranţi.
Viktor Orban provoacă indignare cu o declarație rasistă, la Băile Tușnad: Țările în care se amestecă rasele "nu mai sunt națiuni"
Mobilizare românească
Preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, i-a îndemnat, în aceste zile, pe cei care intenţionează să vină la Băile Tuşnad pentru a urmări discursul lui Viktor Orban să se înregistreze, aşa cum solicită organizatorii.
Acesta a anunţat că sâmbătă, la ora 9,30, cei care doresc vor porni din faţa Bisericii Ortodoxe spre locul unde Viktor Orban îşi va ţine discursul şi a dat asigurări că participarea lor la eveniment va fi paşnică şi că nu vor răspunde provocărilor.
Tîrnoveanu este și unul dintre iniţiatorii acţiunii de la Valea Uzului, din 8 iulie. El a asistat și anul trecut la discursul lui Viktor Orban de la Universitatea de vară şi a afişat un banner pe care scria: "Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc", cu trimitere la mottoul de anul trecut al evenimentului, care a fost "Unele lucruri sunt eterne".
El a fost huiduit de unii participanţi şi a fost scos de forţele de ordine din zona în care Viktor Orban îşi ţinea discursul.
Şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei "Frăţia Ortodoxă" se face apel la susţinători să se înregistreze pentru a asista la discursul lui Viktor Orban.
La fel ca în fiecare an, premierul Ungariei, Viktor Orban, va fi prezent la Băile Tuşnad în cursul zilei de sâmbătă şi îşi va ţine tradiţionalul discurs pornind de la tema centrală a evenimentului - "Timpul păcii".