O femeie din Alba Iulia a fost reținută de polițiști după ce a provocat un scandal, într-un microbuz. Mai exact, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi ar fi bătut și amenințat o altă femeie.
Totul s-a petrecut sub privirile călătorilor care se aflau alături de cele două în microbuz.
Potrivit IPJ Alba, la data de 2 august 2022, polițiștii de Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie de 47 de ani, din Alba Iulia, care este cercetată pentru lovire sau alte violențe, amenințare și tulburare a ordinii și liniștii publice.
În sarcina acesteia s-a reținut faptul că, la data de 01 august 2022, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Alba Iulia, ar fi agresat și amenințat o femeie de 38 de ani, din Alba Iulia, tulburând ordinea și liniștea publică.
În urma agresiunii victima a suferit leziuni care, potrivit concluziilor medico – legale necesită, pentru vindecare, 3 – 4 zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 3 august, reținuta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.