„Gazul industrial este folosit pentru sudură. În Bosnia, se spune că mai multe clinici au tratat cu oxigen greșit, pacienți cu Covid 19. Justiția investighează”, relatează HotNews.ro, care citează publicația elvețiană, Der Bund.ch.
„Nu e nevoie să vă faceți griji”, asigură Alen Seranic, ministrul Sănătății din statul bosniac al Republicii Srpska. Același oxigen este folosit în clinicile Covid, „cu care bebelușii, familiile și alți pacienți au fost vindecați, timp de 20 de ani”, precizează el.
Primarul din Banja Luka, Draško Stanivuković, nu este însă de acord cu această afirmație. Potrivit informațiilor sale, clinica universitară din Banja Luka și-a obținut oxigenul de la compania TGT Tehno Gas, chiar dacă această companie are licență doar pentru comerțul cu gaze tehnice. Stanivuković pune întrebarea: „Pacienții știu că oxigenul lor a fost livrat fără licență, certificat și controale?”
Agenția Bosniacă pentru Medicamente ar fi interzis companiei fostului șef de poliție, Stanislav Cado, să producă și să comercializeze gaze medicale, din cauza lipsei de licențe.
Producția de gaze medicale este „similară” cu cea a gazelor tehnice, dar datorită aprobărilor și controalelor de calitate necesare pentru medicamente, implică personal și costuri semnificativ mai mari, a declarat un expert în industrie, pentru Tagesspiegel.de.
Pe lângă Clinica universitară din Banja Luka, gazele industriale ar fi fost administrate și în spitalul Covid din Trebinje. Portalul web „klix.ba” se întreabă și dacă numărul deceselor de Covid 19 din Bosnia, care este vizibil ridicat, în comparația internațională, „are legătură cu calitatea oxigenului”.
Dusko Tomic, avocatul mai multor familii de pacienți decedați din cauza Covid, vorbește despre indicii că unii pacienți ar fi murit din cauza oxigenului administrat și solicită consecințe pentru cei responsabili: „Aceasta este o afacere mult mai mare decât vă puteți imagina”, a spus el.
Potrivit informațiilor din presă, parchetul Republicii Srpska investighează acum situația care a creat scandalul, iar familiile decedaților sunt gata să depună acuzații împotriva celor responsabili.