Peste 80.000 de persoane au urcat Colina Bucuriei, cu ocazia pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pentru a cinsti moaştele cuviosului, nota distinctă a evenimentului fiind ordinea şi decenţa, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
"Ne aşteptăm ca în următoarele două zile şi astăzi, desigur, numărul acesta să crească foarte mult", a spus Bănescu, menţionând că, la finalul pelerinajului de anul trecut, a fost înregistrat un număr de 80.000 de persoane care au cinstit sfintele moaşte.
Prețuri plafonate pentru noi alimente. Lista celor 21 de produse mai ieftine la raft
Într-o declaraţie susţinută pe Dealul Patriarhiei, Vasile Bănescu a subliniat că pelerinajul s-a desfăşurat "într-un mod impecabil", atât din punct de vedere organizatoric, cât şi din vedere al colaborării cu instituţiile care au fost alături Patriarhiei Române în acest demers - Jandarmeria şi Serviciul de Ambulanţă ale Municipiului Bucureşti.
"Din fericire, nu s-au înregistrat cazuri dramatice şi asta ne bucură foarte mult. Nota distinctă a pelerinajului de anul acesta a fost ordinea, decenţa şi traversarea lină a fiecărei zile de pelerinaj", a spus reprezentantul Patriarhiei.
Bănescu a menţionat că şi anul acesta, la pelerinajul din Capitală, au fost prezenţi 800 de preoţi voluntari din Arhiepiscopia Bucureştilor şi 250 de voluntari membri ai grupului "Tineri în acţiune", la care s-au alăturat alţi 10 voluntari veniţi din Arhiepiscopia Timişoarei.
Azilele groazei. Încă un caz șocant: au ascuns bătrânii prin parcări, de frica inspectorilor, iar actele erau false
Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, spre deosebire de anii trecuţi, la pelerinajul din aceste zile nu s-a mai făcut excepţie pentru familiile cu copii, acestea nemaiputând să aibă prioritate la cinstirea sfintelor moaşte. Singura excepţie a fost pentru persoanele bolnave.
"În organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, care presupune zeci şi zeci de mii de persoane, trebuie folosită experienţa din anii precedenţi. Faptul că, în anii trecuţi, părinţii cu copii de mână, fiind lăsaţi să excepteze rândul, veneau direct la raclă a constituit, ne-am dat seama, un blocaj şi o lentoare a celor care urcau pe Colina Bucuriei. Anul acesta nu s-au mai făcut astfel de excepţii, întrucât s-au comis câteva abuzuri în acest sens şi asta împiedica ritmul firesc de participare. Excepţia care a rămas şi va rămâne întotdeauna este cea a persoanelor bolnave. Orice persoană bolnavă este ajutată de voluntari sau de jandarmi. Am văzut chiar o fotografie foarte frumoasă în care doi jandarmi urcau un cărucior cu o persoană cu dizabilităţi. Este firesc să-i sprijinim pe cei vulnerabili", a subliniat Bănescu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Municipiului Bucureşti, căpitanul Alexandru Iacob, a informat că peste 100 de jandarmi au asigurat, zilnic, ordinea publică la pelerinaj, Vineri, când este prăznuit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, efectivul a fost crescut la 200 de jandarmi, având în vedere că evenimentul a crescut "în amploare".
Cine sunt angajații care vor primi tichete de muncă în loc de bani, din 2024
"Menţionăm că, până în acest moment, nu am avut incidente de niciun fel şi pe această cale ţinem să mulţumim Patriarhiei pentru organizarea deosebită şi pentru faptul că au asigurat cooperarea cu jandarmii prin voluntari şi preoţi, care au fost de un real ajutor. De asemenea, mulţumim tuturor pelerinilor care au înţeles caracterul solemn al evenimentului şi s-au manifestat într-un mod care face cinste românilor şi mai ales bucureştenilor, în acest context", a declarat Iacob.
Pelerinajul a început sâmbăta trecută cu scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie şi aşezarea acestora în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale.
Pentru sărbătoarea de anul acesta, fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, împreună cu Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela - cea mai veche icoană a Sfintei Fecioare, au fost aduse din Grecia de Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, spre a fi cinstite la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Sfintele moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală, duminică, după închinarea ultimului pelerin.