Sfântul Ioan Gură de Aur este știut și ca apărătorul și părtinitorul celor necăjiți. În ziua de 13 noiembrie nu se fac treburi casnice pentru că e risc de înec, arsuri, moarte violentă, infirmitate. Se spune că că femeile care respectă tradiţia sunt iertate pentru păcatele de a renunța la sarcină, scrie crestinortodox.ro.
Sfântul Ioan Hrisostom mai este sărbătorit şi la 30 ianuarie, împreună cu Sfinţii Vasile şi Grigorie Teologul, iar în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în anul 438, la Constantinopol.
Cine ține sărbătorile lui Ioan Gură de Aur va fi apărat de boli și de lupi, va fi ferit de arsuri, de friguri și de pagube.
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un fervent propovăduitor al dreptei credințe, ridicat la rangul de arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. În calitatea sa de ierarh al Constantinopolului, a combătut prin cuvântările sale luxul și lăcomia, făcându-și inamici printre potentații vremii, printre care s-a aflat și împărăteasa Eudoxia.
Pe acest fond, în timpul controverselor origeniste, în urma unui sinod, în anul 403, Sfântul Ioan a fost suspectat de erezie și a fost alungat din scaunul patriarhal. Deși s-a întors pentru o scurtă vreme, Sfântul Ioan a fost în cele din urmă exilat în Armenia, la Cucuz, apoi la Comane, unde, îndurând mari privațiuni, a și murit.
A fost dus spre locul de surghiun sub pază, făcându-i-se multe neajunsuri, că doar ar muri mai degrabă. A fost dus prin ploaie și alteori prin arșița soarelui, iar prin cetăți și prin sate nu era lăsat să intre.
Cu Sfântul Ioan, erau doi preoți și un diacon, care merseseră din Constantinopol împreună cu dânsul în surghiun. La Comane era o biserică închinată Sfântului Sfințitului Mucenic Vasilisc, episcopul Comanilor, care a pătimit pentru Hristos în Nicomidia, împreună cu Luchian, preotul Antiohiei, și acolo a săvârșit Sfânta Liturghie.
După slujbă, făcând rugăciune de mulțumire, i-a îmbrățișat pentru ultima dată pe cei ce erau împreună cu dânsul. Apoi, culcându-se, a spus cuvântul cel obișnuit: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!" și însemnându-se cu semnul Crucii, a zis cuvântul cel mai de pe urmă: "Amin!". Atunci îndată și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, pentru că a purtat Crucea în toată viața sa, răstignindu-se lumii și împreună răstignindu-se cu Hristos.
Astfel s-a stins lumina Bisericii, astfel a tăcut gura cea de aur, astfel și-a săvârșit nevoința și alergarea bunul nevoitor și pătimitor, care a fost pe scaunul patriarhiei șase ani, iar în surghiun a suferit trei ani, fiind dus din loc în loc.
