Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei."
Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat. Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor. Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.
Troparul Sfantului Teodor Stratilat
Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat, voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru aceasta, pe tine cu credinta pururea te fericim.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor Martiri Nicandru si Marcian;
- Sfintei Mucenite Caliopia;
- Sfintei Cuvioase Melania;
- Sfantului Cuvios Atre;
- Sfantului Mucenic Marcu;
- Sfantului Cuvios Naucratie;
- Sfantului Mucenic Teofan.
Sursa: CrestinOrtodox.ro