Alexandru Popescu îşi prezintă astfel motivele:
"Ma numesc Alexandru Popescu, am 45 de ani si de 17 zile ma aflu in greva foamei din solidaritate cu Pungestiul. Pentru autoritati sunt omul invizibil, dar ma bucur ca oamenii nu sunt indiferenti. Toti trebuie sa inteleaga cat de periculoasa este fracturarea hidraulica si ca apa curata este bunul nostru cel mai de pret. Voi continua greva cat voi putea. Nici mie nu mi-e usor, mama mea a fost operata chiar astazi de cancer la san, dar uneori sunt lucruri mai importante decat familia." (sursa)
Popescu şi-a explicat în mai multe rânduri motivele gestului său extrem, multe dintre declaraţiile sale pot fi văzute aici sau aici. Alexandru Popescu a fost la Pungeşti, a văzut acţiunile jandarmilor şi a spus că a văzut atât de multe legi încălcate încât a simţit urgenţa de a se solidariza cu pungeştenii. S-a întors în Bucureşti şi pe 21 decembrie a început greva foamei.
Alexandru Popescu este din Ploieşti, este cunoscut de toţi protestatarii bucureşteni ca "nenea Sandu" şi a petrecut Crăciunul şi Anul Nou în stradă, nemîncat, la temperaturi care au coborât în unele zile sub 4 grade.