Aşadar, îţi prezentăm în continuare câteva idei de garnituri perfecte la peste, care îl completează nutriţional, dar şi ca gust!
Linte şi spanac cu usturoi
Ingrediente:
- 50 g linte fiartă;
- două mâini de spanac;
- puţin ulei;
- sare şi piper după gust;
- o jumătate de ceapă, tăiată julienne;
- 1 căţel de usturoi.
Mod de preparare: se pune ceapa la călit în puţin ulei, cu puţină sare, până devine aurie, apoi se adaugă peste ea lintea fiartă (poate să nu fie fiarte chiar complet, că să aibă o textura mai bună în combinaţie cu peştele). Se lasă în tigaie 5-10 minute, amestecându-se din când în când. Spre sfârşit se adaugă spanacul crud şi se lasă câteva minute (se înmoaie foarte repede). Usturoiul pisat se adaugă la sfârşit, că să nu se piardă aromă în timpul gătirii. Se condimentează garnitura după gust. Cel mai bine merge alături de somon, însă gustul este compatibil şi cu alte tipuri de peste.
Paste integrale cu coajă de lămâie
Ingrediente:
- 50 g spaghete integrale;
- câteva frunze de busuioc;
- 1 linguriţă de frunze de oregano proaspete;
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 1 lingură de zeamă de lămâie;
- 2 linguri de unt;
- coajă de la o lămâie;
- sare şi piper după gust;
- puţină brânză parmezan.
Mod de preparare: pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet. Restul ingredientelor se pun într-un blender şi se amestecă până obţii un sos delicios. Pastele fierte şi scurse se presară cu parmezan şi se toarnă peste ele acest sos din ierburi aromatice şi lămâie. Garnitura aceasta merge de minune alături de orice carne de peste uşor dulceagă şi mai grasă, deoarece mai taie din greutatea cărnii.
Sursa: divahair.ro