Salariul mediu net. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6689 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1541 lei), potrivit INS.
Comparativ cu luna martie a anului precedent, salariul mediu nominal net a crescut cu 15,5%.
În luna martie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).
De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 32,1% în fabricarea produselor din tutun;
• între 16,0% şi 26,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor;
• între 11,0% şi 15,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport;
• între 9,0% şi 10,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice