Comitetul Director al Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) s-a reunit în data de 17 ianuarie 2019, la sediul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian (CSN Meridian) pentru a stabili direcţiile de acţiune în primul semestru al anului.
În urma dezbaterilor, membrii Comitetului Director au hotărât ca în data de 14 februarie 2019 să se organizeze întâlnirea Consiliului Naţional de Conducere al FSTFR care va fi prezidată de Ion Popescu, preşedintele CSN Meridian, iar, în data de 4 aprilie 2019, în contextul programului de activităţi pentru marcarea Zilei Feroviarului, se va organiza un miting de protest.
Sindicatele vor cere adoptarea de urgenţă a Statutului Personalului Feroviar, precum şi rezultate concrete privind alocarea fondurilor europene pentru modernizarea parcului de trenuri ale CFR Călători, dar şi pentru a aduce infrastructura feroviară din România la standardele UE.
Sindicaliştii amintesc că Guvernul României are obligaţia de a capitaliza CFR Călători în 2019 pentru modernizarea a cel puţin 600 de vagoane şi a circa 200 de locomotive.
Ei solicită şi acordarea compensaţiilor reale operatorilor de transport feroviar de călători, astfel încât CFR Călători să nu mai înregistreze în mod artificial pierderi, respectiv să se aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli CFR Călători pe 2019 pe profit 3%, aşa cum ar rezulta dacă compania ar fi corect compensată pentru serviciile publice de interes general realizate.
Pe lista revendicărilor se află şi "numirea unui ministru al transporturilor competent, creşterea salariilor ceferiştilor cu 50%, anularea Ordinului Ministrului Transporturilor (OMT) nr. 1853 din 2018 şi a OMT nr. 1856 din 2018 ce pun în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, precum şi accelerarea investiţiilor guvernamentale în infrastructura feroviară pentru eliminarea restricţiilor de viteză care gâtuiesc traficul feroviar din România şi care ne fac de râsul lumii în Uniunea Europeană".