Este un apel făcut la 112, spun surse Realitatea PLUS. S-a găsit un sac cu rechizite în care s-ar afla buletine de vot ștampilate cu ALDE sau PSD.
”În jurul orei 18.00, o persoană de la biroul electoral al Sectorului 1 a descoperit într-un sac cu rechizite buletine de vot ștampilate cu ALDE și PSD. Poliția este acolo și face ce trebuie. Au fost găsite în aceeași cameră pe care am văzut-o la televizor. Nu știu câte buletine erau. Verifică Poliția. Sper să-și facă treaba. Sunt reprezentanți de la toate partidele acolo. Este inacceptabil ce se întâmplă. Asta e țara”, a spus Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, la Realitatea PLUS.
În emisiunea ''100%. Tu Decizi!'' de la Realitatea PLUS a intervenit și avocatul lui Daniel Tudorache. Acesta a precizat câteva date de natură juridică în aceastp speță:
Mihai Drăgan, avocatul lui Daniel Tudorache: „Vorbim despre o fraudă electorală. În primă fază, în caz de fraudă, Judecătoria Secotrului 1 poate decide invalidarea alegerilor. (…) E nevoie de reluarea alegerilor. Sunt două instanțe care pot decide acest lucru. (…) Este vorba de un sac de rechizite care nu avea ce căuta în acea camera. (…) Numărul buletinelor de vot nu pot să vi-l spun. (…) La momentul respectiv, din câte știu, și președintele biroului electoral de sector era și el acolo. (…) Nu contează câte buletine de vot sunt, important e că nu sunt unde trebuie să fie. (…) În acea încăpere nu are ce căuta un sac cu rechizite. (…) Rezultatul votului în acest moment este viciat și orice primar am avea în acest moment nu este legitim. (…) Eu nu spun că doamna Armand sau USR au vreo vină. (…) Eu nu fac politică.”