"Un bărbat, de 43 de ani, din Ibănești, a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei, după ce și-a abandonat câinele pe un câmp. Ulterior, în urma verificărilor efectuate la domiciliul acestuia privind condițiile de trai ale exemplarelor canine aflate în îngrijirea sa, i-au mai fost aplicate alte 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 de lei. La data de 7 februarie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi abandonat câinele pe un teren din Gurghiu", a anunțat, vineri seara, 7 februarie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.
În prima fază, bărbatul a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei, pentru abandonul câinelui, iar după verificările efectuate la domiciliul acestuia, a fost descoperit un câine rasa Kangal, care prezenta urechile cupate.
În curtea bărbatului au mai fost identificați alti cinci câini, dintre care unul din categoria raselor periculoase, nemicrocipați, neînregistrați, iar cei din rasa comună, nesterilizați.
Toți cei șapte câini au fost plasați în adăpost, câinele abandonat fiind preluat de Asociația Save&Smile.