Ursul care a ajuns în Ploiești pare a fi...introvertit. El a ajuns pe străzile orașului pentru că evita contactul cu alți urși.
Reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Prahova au concluzionat că prezența animalului sălbatic în Ploiești este cauzată de înmulțirea excesivă a fiarelor. Aceste animalele sălbatice, spun vânătorii, încearcă să-și stabilească un nou teritoriu pentru a evita contactul cu alți urși.
„Urșii s-au înmulțit excesiv. A fost semnalată prezența urșilor la Valea Călugărească, la Chițorani, la Ceptura, Ariceștii Rahtivani, la Iordăcheanu, dar și în alte zone din sudul județului unde, în urmă cu doi-trei ani, nu se vorbea despre prezența acestor animale sălbatice. La Ploiești a fost semnalată prezența unui urs tânăr, în vârstă de 2,5 – 3 ani. Cel mai probabil a fost alungat de masculii mai în vârstă. În cele mai multe cazuri este semnalată prezența unor urși care au o vârstă destul de mică, fapt care conduce la ideea că aceste animale sălbatice încearcă să-și stabilească un teritoriu pentru a evita contactul cu alți urși”, a precizat Laurențiu Petre, președinte executiv AJVPS Prahova, citat de observatorulph.ro.