Medicii ieşeni au precizat sâmbătă că femeia s-ar fi aruncat în fântână şi ar fi ajuns sub apă.
“Pacienta a fost extrasă de descarcerare, fiind legată cu o funie de un picior. A fost găsită în stop cardiorespirator şi resuscitată la locul solicitării. Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral, o contuzie toracică şi abdominală, un edem pulmonar acut cu pneumonie. Era cunoscută cu sindrom depresiv, fiind recent externată de la Institutul de Psihiatrie, cu antecedente de tumoră cerebrală operată în Italia. Din păcate, medicii au declarat decesul”, a declarat sâmbătă prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.
Sursa: realitateadeiasi.net