Anumite substanţe conţinute de ceaiul verde, ce poartă numele de polifenoli, distrug moleculele care provoacă înmulţirea şi răspândirea în organism a celulelor tumorale de la nivelul prostatei. De asemenea, polifenolii inhibă creşterea vaselor sangvine care alimentează tumorile respective.
„Consumul de ceai verde duce la eliminarea factorilor responsabili cu evoluţia cancerului de prostată”, a afirmat coordonatorul studiului, profesor doctor Hasan Mukhtar de la Universitatea din Wisconsin.
„Astfel, observaţiile noastre confirmă studiile anterioare care au demonstrat efectul antitumoral al polifenolilor din ceai asupra mai multor forme de cancer, precum neoplasmul de prostată, de san şi de plămâni”, a adăugat prof. dr. Hasan Mukhtar.
La un experiment au participat zeci de bărbaţi. Ei au băut ceai verde, iar medicii au urmărit influenţă acestei băuturi asupra lor, precum şi a principalelor componente: aminoacizii, L-teanina şi cofeină.
Astfel, doar o singură ceaşcă de ceai verde a redus oboseală şi a crescut puterea mentală la realizarea unor teste. De asemenea, cercetătorii afirmă că ceaiul verde reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a cancerului, a accidentelor vasculare cerebrale, a diabetului şi a bolii Parkinson.