Rusia pare să se pregătească de un război la scară largă. Este concluzia unui raport al Agenției Suedeze de Cercetare în domeniul Apărării, care remarcă amploarea tot mai mare a manevrelor militare rusești din ultimii ani.
Comisia pentru apărare din Duma rusă a respins concluziile raportului, notează Radio Europa Libera.
Europa stă în momentul de față pe un butoi de pulbere, iar lucrurile nu par să meargă într-o direcție pozitivă. Ultima alertă vine din anunțul potrivit căruia Rusia e pregătită să schimbe rapid între îndeplinirea sarcinilor de pace și desfășurarea unui război. Armata rusă se pregătește să participe la conflicte militare din ce în ce mai mari, potrivit unui raport al Institutului pentru Studii de Apărare (FOI) din Suedia, relatează Rador.
Autorii raportului, care au analizat exercițiile militare rusești desfășurate în perioada 2009-2017, susțin că, începând cu anul 2009, armata rusă, care a participat anterior la mai multe conflicte locale, a început să se pregătească pentru războaie regionale de lungă durată, cu oponenți de nivelul Chinei și al NATO.