”Oricine se interesează, chiar şi numai puţin, despre situaţia în Europa ştie că această ruptură s-a produs deja de mulţi ani. Relaţiile le rupe în mod consecvent UE”, a spus Lavrov la Sankt Petersburg, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Pekka Haavisto.
Ruptura de atunci s-a adâncit după ce UE a sistat mecanismele de cooperare cu Rusia. În acest context, Moscova va încerca să dezvolte relaţiile cu statele europene în mod bilateral, a precizat șeful diplomației. ”Nu trebuie să confundăm UE cu Europa. Noi nu plecăm din Europa. În Europa avem mulţi prieteni, mulţi coreligionari. Vom continua să dezvoltăm cu ei relaţii reciproc avantajoase”, a adăugat Lavrov.
Întrebat despre declarațiile de săptămâna trecută când a adus în discuție o posibilă ”ruptură” în relaţiile cu UE dacă va sancţiona Moscova în urma încarcerării opozantului Aleksei Navalnîi, ministrul rus de externe a spus că momentul-cheie în care UE şi-a demonstrat ”neputinţa” a fost ”lovitura de stat” din februarie 2014 de la Kiev.
”Eu consider că exact atunci a avut loc o autentică umilire a Uniunii Europene”, a susţinut Lavrov despre revoluţia cunoscută ca ”Euromaidan”, el acuzând UE că a stat cu braţele încrucişate în faţa atacurilor la care au fost fost supuşi locuitorii Crimeii şi ai Donbasului din partea noii puteri de la Kiev.
Lavrov a acuzat Bruxellesul și că a renunţat în ultimii ani la toate ”mecanismele” de cooperare dintre cele două părţi, inclusiv la summiturile care se desfăşurau de două ori pe an şi la întâlnirile anuale dintre guvernul rus şi comisarii europeni. ”Avem deja şapte ani fără aceste mecanisme. Cadrul relaţiilor a fost distrus conştient la iniţiativa UE”, a mai spus el, constatând faptul că în prezent contactele dintre Moscova şi Bruxelles sunt la un nivel minim şi se limitează la chestiuni precum soluţionarea conflictului sirian sau programul nuclear iranian.
Prin urmare, Moscova este obligată ”să fie pregătită pentru orice evoluţie a evenimentelor” în relaţia cu UE, a indicat şeful diplomaţiei ruse, subliniind însă că țara sa ”nu are nicio problemă” în relaţiile cu majoritatea statelor europene.
Vorbind despre sancţiunile comunitare şi efectul acestora asupra schimburilor comerciale între Rusia şi statele UE, Lavrov a apreciat că ”viaţa merge mai departe” şi că relaţiile bilaterale cu fiecare ţară sunt mai presus de situaţia cooperării cu UE în ansamblu, potrivit Agerpres.