Părintele a mai continuat: „N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta: “Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei”. AMIN! “
Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. “
Toți cei care au probleme de orice fel trebuie să spună cu credință această rugăciune de 30 de ori pe zi, timp de 40 de zile, iar Maica Domnului îi va ajuta!