Răniții din Colectiv, cobaii sistemului. Decizia transferului peste hotare, luată cu întârziere
Cei mai buni chirurgi plasticieni din lume şi specialişti în tratarea arsurilor au venit la Bucureşti, pentru a-i ajuta cu expertiza lor şi chiar cu aparatură medicală pe doctorii care-i tratează pe răniţii din clubul Colectiv. Deşi autorităţile s-au lăudat că au tot ce le trebuie pentru a îngriji pacienţii, pe zi ce trece devine tot mai clar că sistemul medical românesc e depăşit din toate punctele de vedere. În plus, ministrul Sănătăţii nu ştie câte paturi speciale pentru arşi are România. Ştie, în schimb, premierul britanic, David Cameron, care a aflat de la medicul chirurg trimis la Bucureşti că ţara noastră are doar 25 astfel de paturi. În mod halucinant, Ministrul Bănicioiu are o altă problemă: trebuie oprite donaţiile de banane către spitale. Doar datorită medicilor, care fac adevărate minuni, rănitii de la Colectiv sunt în continuare în viaţă. Autoritățile române au fost avertizate în mai multe rânduri, inclusiv prin intermediul Realitatea TV, asupra necesității unui ajutor extern pentru răniții aflați în stare gravă după incendiu. Acum, în cele din urmă, unii răniți ar putea fi transferați în străinătate.