Rovana Plumb a fost salvată de PSD de începerea urmăririi penale în 2017, în „Dosarul Belina".
Însă, dacă pe parcursul cercetării penale au apărut elemente noi care să o vizeze pe Rovana Plumb, DNA va putea cere din nou ridicarea imunităţii, de data asta de la Klaus Iohannis, care a răspuns de fiecare dată favorabil.
Situaţia Rovanei Plumb s-ar putea schimba odată cu plecarea în legislativul de Bruxelles. În Parlamentul European, actualul ministru al Fondurilor Europene se bucură de imunitate, dar doar pentru faptele pe care le face în timp ce este europarlamentar.
În cazul în care DNA ar veni cu noi probe în ceea ce priveşte „Dosarul Belina" şi e vizată şi Plumb, atunci procurorii ar putea solicita din nou ridicarea imunităţii, informează Adevarul.
De această dată, cel care ar urma să se pronunţe e şeful statului. La fel s-a întâmplat şi în precedentul Dan Nica (europarlamentar PSD, fost ministru al Comunicaţiilor), în afacerea Microsoft.
Procurorii au cerut iniţial Parlamentului European ridicarea imunităţii, însă forul european a răspuns că atâta vreme cât faptele de care era acuzat Dan Nica s-au petrecut înainte de preluarea mandatului în PE, trebuie să se aplice procedura naţională privind imunitatea. În consecinţă, procurorii au transmis solicitarea preşedintelui României, care a şi aprobat-o. Dosarul lui Dan Nica a fost ulterior clasat, pentru că a intervenit prescripţia faptelor.
Lovitură pentru Sevil Shhaideh! Instanța a dispus începerea judecății în dosarul "Belina"
Zilele trecute, Tribunalul Capitalei a decis că procesul în care fostul vicepremier Sevil Shhaideh este acuzat de abuz în serviciu trebuie să înceapă. În dosar există acuzații și la adresa Rovanei Plumb.
Într-un moment în care în mai toate dosarele grele au apărut controverse în jurul probelor, magistrații au considerat că, în acest caz, ele au fost strânse corect de procurori. Decizia nu este definitivă.
Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată în vara anului trecut. Ea este acuzată că ar fi contribuit la presupusa trecere ilegală a unor părți din Insula Belina și Brațul Pavel de la stat la Consiliul Județean Teleorman.
În cele din urmă, suprafețele respective ar fi ajuns la compania Tel Drum. Shhaideh a negat în permanență acuzațiile DNA.