Aflat de două luni în arest la domiciliu, primarul suspendat al Bacăului Romeo Stavarache a ajuns pentru a doua oară la spital pentru a-şi rezolva problemele de sănătate pe care le are şi care, conform avocaţilor săi, s-au agravat pe perioada cât a fost în arestul preventiv al Poliţiei Judeţene Bacău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Edilul suspendat din Bacău a părăsit domiciliul cu acordul Curţii de Apel Bacău, care a stabilit ca Stavarache să meargă, timp de trei ore, la Spitalul Judeţean Bacău pentru investigaţii medicale.
"Domnul Stavarache a primit tratament în continuare pentru problemele de sănătate pe care le are, cu observaţia de a fi ţinut sub observaţie medicală. Din păcate, afecţiunile cardiace de care suferă s-au agravat pe perioada arestului preventiv, sub imperiul stării emoţionale”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX avocatul primarului Romeo Stavarache, Doiniţa Boană, potrivit mediafax.ro.
ROMEO STAVARACHE, aflat în arest la domiciliu, A AJUNS LA SPITAL
