Acesta a declarat în luna ianuarie că industria de apărare românească va fabrica o nouă armă de asalt, de ultimă generaţie, în colaborare cu compania Beretta, la standarde NATO, începerea producţiei fiind prevăzută în toamnă.
Fabrica de la Plopeni a fost aleasă de partenerul italian, iar pentru început 30% dintre componente vor fi fabricate pe plan local, a precizat Bădălău în ianuarie.
Din partea holdingului Beretta va participa preşedintele Franco Gussalli Beretta, iar din partea Uzina Mecanică Plopeni, directorul general Tiberiu Alexandru Pîrvu.
La eveniment sunt invitaţi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, precum şi ambasadorul Italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Marco Giugi.
După eveniment, va avea loc o tragere demonstrativă la Poligonul SPP din Popeşti Leordeni, Fortul 11, în prezenţa oficialilor români şi italieni.