n România, prețurile la produsele de bază din supermarketuri au ajuns la un nivel alarmant, iar acest lucru nu trece neobservat de consumatori. Un mesaj postat pe Reddit de o româncă nemulțumită de cheltuielile făcute într-o oră de cumpărături a devenit viral pe rețelele de socializare, stârnind o mulțime de reacții din partea altor români care au trăit experiențe similare.
Parcările supermarketurilor sunt din ce în ce mai aglomerate, mai ales în preajma sărbătorilor, iar magazinele din mall-uri nu duc lipsă de clienți. În ciuda ofertelor la anumite produse, mulți români se plâng că prețurile sunt mult mai mari decât cele de acum câteva luni, iar sumele cheltuite nu le permit să își îndeplinească toate dorințele, arată Adevărul.ro.
„Cum să spargi 738 de lei într-o oră? Mergi la cumpărături în România. Am ajuns să-mi fie frică să mai merg la cumpărături. Astăzi, a trebuit să merg din nou să iau ceva de mâncare și produse de igienă și curățenie. Când naiba a ajuns un deodorant să coste 26 de lei? Nu mai spun de pachetul de tampoane care a ajuns la prețul de 34 de lei. Stau câteodată și mă întreb cum, Doamne Iartă-mă, se descurcă cei care lucrează pe minimul pe economie?”, a scris românca pe Reddit.com.
Această postare a generat comentarii din partea altor români care au trecut prin aceleași dificultăți financiare. Un alt utilizator a remarcat creșterea prețurilor la produse esențiale, precum cacao, care a crescut de la 7 lei la 10 lei în doar o lună: „Este nebunie cu prețurile. Am rămas mut când am văzut că acum o lună pachetul de cacao era 7 lei, iar acum este 10 lei la același supermarket. Nu înțeleg cum au putut crește în halul acesta.”
Un tânăr care susține că lucrează pentru salariul minim pe economie a adăugat: „Trăiesc cu părinții la 34 de ani. Iertați-mi prostia de a nu încerca să fur, pardon, să mă descurc în viață, dar nu e posibil la minimum pe economie să trăiești. În mare parte e vina mea, că n-am învățat la timp și continui să fac aceeași chestie și azi, dar, în principiu, nu, nu pot pleca de la ai mei nici în ruptul capului. Chiriile au explodat din nou, imobiliarele duduie și România trăiește în epoca de aur a dezvoltării... financiare a interlopilor și hoților.”
În magazinele online și în străinătate prețurile sunt mai mici
În fața creșterii prețurilor din magazine, unii români au venit cu soluții alternative. Unii recomandă cumpărăturile online, unde pot găsi produse la prețuri mult mai mici decât în magazinele fizice. „Urmăriți ofertele și cumpărați atunci sau comandați on-line unde găsiți la prețuri mult mai mici ca în magazine”, a sfătuit un utilizator pe aceeași platformă.
„Am observat și eu chestia asta, este absurd. Un exemplu care îmi vine mie in minte e săpunul un săpun care îmi place. Păi luat de pe net, per bucată costă aproape jumătate din cât dai pe el în magazin. Deodorantul intim care este vreo 37 de lei în magazin, se găsește pe net cu 15-18 lei”, a adăugat un alt internau.
Alți români le recomandă celor care au posibilitatea să cumpere din străinătate. „Când merg în vacanță, îmi fac și cumpărăturile pentru casă. De exemplu, când am fost în Coreea de Sud, am luat șase paste de dinți cu vreo 50 de lei. O valiză cumpărată acolo, plus taxa la avion, plus ce am luat pentru casă și tot am ieșit mai ieftin decât dacă luam de la noi”, a povestit o altă româncă.