Aceasta este povestea Anitei
Era o după-masă prăfoasă când au ajuns, împreună, la maternitate. Noaptea din urmă fusese o noapte liniștită, o lăsase să doarmă ca niciodată. Poate că atunci ar fi trebuit să știe. Anita, așa se decisese să o boteze, i-a spus întotdeauna, în cele șapte luni de sarcină, ce să facă.
Dar ea nu a ascultat-o. O mamă bună ar fi știut să asculte și să vină la spital mai devreme. Ea a adormit și a dormit așa vreo zece ore, până când a oftat prin somn. Nu a avut nimic, niciun junghi, nicio durere. S-a ridicat din pat, s-a dus afară, a început să pregătească casa pentru ziua de duminică. Copila nu mai mișcase de aseară, nu o mai lovise de două ori cu călcâiul, cât să îi amintească să își ia medicamentul. S-a așezat, cu mâna dreaptă pe burtă, și a început să îi vorbească: „Hai, mamă, trezește-te, avem atâtea de povestit. Haide, mamă, Anita mamei, fii bună și trezește-te! O să te duc să îl cunoști pe tatăl tău în curând.” Și-a sunat fratele și a plecat cu mașina la maternitate. De acolo, au trimis-o la București. Înainte de a ajunge la spital, a simțit un călcâi împingându-i ușor burta.
Ca să își poată construi casa pentru Anita, soțul Corneliei plecase pentru câteva luni în Italia. Nu voia să stea mult, numai cât să strângă câțiva bani pentru ei trei. Nu avea de gând să piardă nimic, nici nașterea și nici măcar o zi din copilăria Anitei. Nimic nu i se părea mai trist, mai trist decât o casă părăsită, decât copiii despărțiți de părinți. Erau mulți în comuna lor, copii lăsați acasă, cu bunicii, mătușile, vecinele bătrâne, cu părinții departe, în țări străine. Anita lui nu va fi un copil singur niciodată.
”A avut zile, copila asta. Săptămâna trecută, am refuzat șapte copii la transfer. Copiii născuți prematur supraviețuiesc dacă maternitatea are aparatură medicală vitală pentru ei. Din păcate, nici noi, aici, nu avem locuri pentru toți. I-am fi putut salva.” – medic neonatolog.
Anita s-a născut la șapte luni și trei zile. Maternitatea mică nu avea nici ventilator de suport respirator, nici incubator, dar Anita a avut răbdare să ajungă la București. De acum crește în incubator, iar mama are grijă să îi numere și aici bătăile de picior. De acum înainte, nu o să mai adoarmă fără să știe când ceva nu e în regulă cu fata ei. Fata ei e cea mai bună fată pe care o mamă ar putea să o aibă. Fata ei trăiește.
Sunt multe fete pe care mamele nu au ajuns să le cunoască, pentru că distanța până la maternitatea cu incubator a fost prea mare. Mulți copii care au încetat să mai lovească cu câlcâiul, pentru că mama nu a beneficiat de asistență medicală adecvată la naștere și asta, pentru că au lipsit câteva zeci de mii de euro pentru achiziția de aparatură medicală vitală în maternitate.
Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor (Raport WHO Born too soon).
Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii România privind situația maternităților din România: 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
Numai în 2017, Salvați Copiii a dotat 40 de maternități din 30 de județe, cu echipamente medicale în valoare totală de 818.000 de euro. În cei șase ani de când organizația a transformat într-o prioritate salvarea copiilor născuți prematur, prin dotarea maternităților, peste trei milioane de euro au fost investite pentru achiziționarea de aparatură medicală indispensabilă.
Salvați Copiii România are nevoie de ajutor pentru a continua dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Toți cei care doresc să sprijine această cauză pot dona 2 euro lunar trimițând un mesaj la numărul de sms 8844, cu textul SALVEZ.
