Dan Diaconu, prefectul județului Dolj, a declarat că autoritățile fac ce pot, dar că este foarte mare cantitatea de apă ce a căzut în ultimele 48 de ore.
„De 48 de ore plouă, din păcate plouă în județul Mehedinți, dar apa de pe versanți ajunge la noi. Am eliberat oamenii și animalele din gospodării și așteptăm să se retragă apele. Sunt eforturi supraomenești, ISU, pompierii, Jandarmeria sunt pe teren. Oamenii vor fi mutați la căminul cultural sau la rudele din alte zone ce nu sunt afectate. Localitățile Cernățești, Grecești, Almaș, sunt cele mai afectate. A plouat și la Craiova, dar acolo nu sunt probleme. Nu ne putem împotrivi naturii. A fost cod roșu, acum văd că e doar portocaliu. Monitorizăm toate localitățile și să sperăm că lucrurile vor decurge normal. Din păcate, e de luptat și cu voința oamenilor care nu vor să își părăsească casele. O bătrânica a fost transportată de cei de la ISU la niște rude, nu sunt probleme medicale. Ținem mereu legătura cu autoritățile de la București pentru a găsi soluții. A plouat o cantitate foarte mare: 130 de litri pe metru pătrat în doar 30 de minute. Niciun sistem de canalizare nu ar face față unor asemenea precipitații. Din păcate, nu putem schimba întru an de zile tot ce s-a construit până acum”, a declarat prefectul de Dolj.
Climatologul Roxana Bojariu spune că județul Dolj va fi sub indicența codurilor de viituri și inundații până mâine la ora prânzului, după care va fi lovit estul României de aceste coduri.
„Dolj va fi sub coduri de poli și viitură până mâine la prânz, la ora 12. Comitetele locale pentru situații de urgență vor fi pregătite, iar oamenii trebuie să asculte de autorități ca să rămână în viață. Și mâine va mai ploua, dar mai sperăm că spre seară aria se va restrânge și va începe să plouă în zona de est a țării, unde e nevoie mare de apă. În estul țării resursa de apă este extrem de redusă. De mâine seară încolo zona Vâlcea - Dolj va scăpa de aceste fenomene”, a decalrat Roxana Bojariu.
Prima avertizare cod roşu emisă pentru judeţul Dolj a vizat localităţile Argetoia, Secu, Cernătești, Gogoșu, Botoșești Paia, Seaca de Pădure, Brabova, Carpen, Vela, Verbita, Orodel, Vârtop, Caraula, Plenița, scrie ziare.com
O altă avertizare cod roşu vizează localităţile Filiaşi, Brădeşti, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Cernăteşti, Scăeşti, Sopot, Coţofenii din Faţă, Pleşoi.
Această avertizare tocmai a intrat în vigoare şi este valabilă până la 18.30.
Sunt anunţate de meteorologi ”averse torenţiale care vor acumula peste 50...60 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii”.
În zonele vizate ISU Dolj a transmis mesaje RO-Alert, iar autorităţile locale transmit că în unele localităţi plouă torenţiale de ore în şir.
Aici sunt râuri care amenință să iasă din matcă, iar mai multe drumuri au fost acoperite de apă și aluviuni. Drumarii intervin pentru îndepărtarea pietrelor lăsate în urmă de viituri.
Mai multe zone din judeţul Argeş au fost inundate, vineri, în urma unor ploi torenţiale. În localitatea Valea Danului, două femei au rămas blocate într-un autovehicul după ce un curs de apă a ieşit din matcă, acoperind un drum comunal. Cele două au fost recuperate de pompieri.
Inundaţiile au afectat zona de nord a judeţului Argeş aflată, vineri dimineaţă, sub cod galben de instabilitate atmosferică.
În comuna Valea Danului, două femei au rămas blocate într-o autoutilitară după ce un curs de apă a ieşit din matcă şi a inundat un drum comunal.
”Pentru evacuarea persoanelor s-a folosit un buldoexcavator de la un operator economic. Nu a fost nevoie de acordarea primului ajutor calificat”, transmite ISU Argeş.
Pompierii au mai intervenit, vineri, pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie din localitatea Corbeni, unde un beci, un adăpost de animale şi o magazie au fost inundate. Apa a pătruns în curte după ce un canal de scurgere s-a înfundat şi a fost nevoie de intervenţia Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă cu un buldoexcavator.
Afectată de inundaţii este şi localitatea Albeştii de Argeş, unde apa strânsă în urma precipitaţiilor abundente a intrat în două beciuri.
În județul Dolj este cod Roșu de inundații pe râurile din zonă. Formația Brabova sin cadrul ABA Jiu intervine, la această oră, cu 100 saci umpluți cu nisip, pentru protecția unei anexe gospodărești în satul Sopot. Au fost inundate 8 gospodării (curți, grădini și livezi).
În Vâlcea plouă aproape neîntrerupt de două săptămâni. Vineri, 16 iunie, angajații ISU Vâlcea au fost nevoiți să intervină în cel puțin șapte localități ale județului până la ora 16.30. Situația e în curs de monitorizare, avertizările meteo și hidro rămânând sumbre până sâmbătă, cel puțin.
Cele mai complicate operațiuni au fost în Ocnele Mari, Mălaia și Vlădești. La Ocnele Mari, Pârâul Sărat a ieșit iarăși din matcă, blocând chiar accesul la Salină. Intervenția e încă în derulare, colaborând la ea și angajați ai primăriei, precum și ai Exploatării Miniere.
La Mălaia, o porțiune din DN 7A (Brezoi – Voineasa) a fost afectată de rostogoliri de bolovani, pietriș și resturi vegetale de pe un versant. Situația este ținută sub control de angajații CNAIR, circulația rutieră nu a fost întreruptă, ci doar îngreunată pe durata îndepărtării obstacolelor.
O situație similară s-a înregistrat și pe DN 64 (Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești) în comuna Vlădești, însă aici carosabilul a fost doar inundat, scrie presa locală.
În Râmnicu Vâlcea, chiar în centru (chiar km 0 al orașului), bulevardul Calea lui Traian s-a inundat pe o porțiune în lungime de aproximativ 200 de metri. Cauza este reprezentată de astuparea gurilor de canalizare, precum și de subdimensionarea rețelei (a fost modernizată în urmă cu 15 ani, dar înainte de a apărea în zonă un mall și un bloc).
all și un bloc).