Această decizie a Moscovei, mai severă decât era anticipat, va priva consumatorii ruși de multe dintre produsele alimentare la care au acces în prezent, dar va afecta sever și economiile țărilor exportatoare.
Interdicția vizează carnea de vită, de porc și de pui, peștele, brânza, laptele, legumele și fructele provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada și Norvegia.
Potrivit Comisiei Europene, Rusia a importat anul trecut din aceste țări produse agroalimentare în valoare de 17,2 miliarde de dolari, categoriile de produse vizate de interdicție însumând 9,2 miliarde de dolari.
Conform datelor furnizate de executivul comunitar, statele cele mai afectate vor fi Norvegia (care a exportat în 2013 Rusiei produse alimentare vizate acum de sancțiuni în valoare de 1,15 miliarde de dolari) urmată de Polonia (1,12 miliarde), SUA (838 de milioane), Spania și Olanda (794 de milioane fiecare), Germania (781 de milioane), Danemarca (540 de milioane), celelalte state având exporturi din aceste categorii de produse sub valoarea de 500 de milioane de dolari.
La cealaltă extremă a acestui clasament, în rândul țărilor care au exportat anul trecut în Rusia produse alimentare din categoriile menționate sub valoarea de 10 milioane de dolari, se numără, alături de România, Bulgaria, Croația, Slovacia, Luxemburg și Malta.