Astfel, Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) informează că, la primele ore ale dimineții, traficul rutier pe DN58 Reșița – Caransebeș, județul Caraș-Severin, traficul a fost îngreunat din cauza unui autotren care a derapat. Autoritățile au acționat pentru îndepărtarea vehiculului de pe carosabil, iar circulația a fost reluată după scurt timp. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment rutier.
În judeţul Cluj, pe DN1-E60, la km 506, pe raza comunei Căpușu Mare, la intrare în localitatea Dumbrava, din cauza zăpezii depusă pe carosabil, două autocamioane au derapat. Oamenii legii au permis accesul pe acest tronson de drum doar pentru autoturisme, care circule alternativ, întrucât nu s-a reușit mutarea autotrenurilor în totalitate. Se acţionează în continuare pentru deblocarea drumului în totalitate. Nicio persoană nu a fost rănită.
În judeţul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, între km 22 şi 34, pe carosabil s-a depus un strat subţire de zpadă (1 cm). Se acţionează cu două utilaje de deszăpezire şi împrătiere a materialului antiderapant.
Pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, se semnalează precipitaţii sub formă de lapoviţă.
De asemenea, în judeţul Hunedoara, traficul rutier a fost întrerupt pe DN7, la km 397, pe raza localităţii Mintia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Circulația a fost reluată la scurt timp, pe ambele sensuri. Accidentul din județul Hunedoara s-a soldat cu două persoane rănite.
În judeţul Vâlcea, în această dimineaţă, în intervalul orar 6:30 - 8:30, traficul rutier a fost întrerupt pe viaductul Cârligu Mic (peste Malul Lacului la Cozia), situat pe DN 7 la kilometrul 200+615 de metri, în vederea înlocuirii grinzii marginale a viaductului. Poliția Rutieră recumandă conducătorilor auto ruta ocolitoare Bucureşti - Ploieşti - Braşov - intersecţie DN1 cu DN7, Veştem.
În afara programului menţionat, circulaţia rutieră pe viaductul Cârligu Mic se va desfăşura pe jumătate de cale, cu dirijarea alternantă a traficului pe un singur sens de deplasare.
Astfel, în urma acestor evenimente, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Totodată, Poliția Rutieră amintește șoferilor că, potrivit legislației rutiere, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii și le recomandă să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.
Totodată, mai susțin oamenii legii, este necesar din partea conducătorilor auto:
- să se informeze înainte de a pleca la drum despre situația traseului pe care urmează să-l parcurgă şi situaţia meteorologică existentă;
- să adapteze permanent viteza la starea suprafeţei carosabile (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
- să folosească în mod corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi pe cel de climatizare-dezaburire, pentru a avea vizibilitate şi a putea fi observaţi în trafic;
- să păstreze în mers o distanţă suficientă faţă de vehiculul dinainte pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- să verifice periodic acumulatorul maşinii, pentru a nu avea surpriza neplăcută de a rămâne imobilizaţi pe drum;
- să nu bruscheze comenzile autovehiculului şi să folosească mai ales frâna de motor;
- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz.