"Vineri seară s-a dat la Washington decizia în cererea de annulment (acţiunea în anularea hotărârii arbitrale , n.r.) făcută de România împreună cu Comisia Europeană împotriva rezultatului în procesul de la ICSID şi toate cererile României şi Comisiei Europene au fost respinse. Decizia este finală, iar statul nu mare are altă cale de atac pentru anularea deciziei. (...) Decizia este executorie în toate ţările care intră sub competenţa ICSID", a spus, sâmbătă, Ioan Micula, potrivit Mediafax.
Suma pe care statul trebuie să o plătească a crescut constant începând din decembrie 2013, când s-a dat decizia în acest caz, atacată ulterior de stat şi Comisia Europeană. Potrivit site-ului ICSID, numărul statelor contractante şi semnatare este în prezent de 160.
Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat în decembrie 2013, la Curtea de Arbitraj de la Washington, un proces intentat statului român în urma sistării programului de facilităţi fiscale ei urmând să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi.
La 11 decembrie 2013, suma totală datorată de statul român reclamanţilor se ridica la 791,88 milioane de lei (178 milioane euro), potrivit Comisiei Europene.
Comisia Europeană a informat însă autorităţile române, la 31 ianuarie 2014, că orice plată de despăgubiri ar constitui un nou ajutor de stat şi trebuie comunicată Comisiei. În februarie 2014, autorităţile române au informat CE că au plătit parţial despăgubirea prin compensarea daunelor cu taxele datorate de unul dintre reclamanţi, respectiv European Food SA. Suma compensată este în valoare de 337,492 milioane lei (76 milioane euro). România a solicitat atunci clarificări Comisiei despre posibilitatea de a plăti diferenţa unei persoane fizice (fraţilor Micula sau oricărei alte persoane fizice desemnate).
În urma informaţiilor suplimentare solicitate României, în martie 2014, CE a avertizat la 1 aprilie că ar putea emite un ordin de suspendare a plăţii despăgubirilor, pentru a se asigura că nu vor fi acordate noi ajutoare de stat. Comisia a informat România, în 26 mai 2014, că a decis emiterea ordinului de suspendare, obligând România să suspende orice acţiune care ar putea duce la plata restului depăgubirilor, întrucât ar reprezenta ajutor ilegal de stat, până la o decizie finală a compatibilităţii acelui ajutor de stat cu piaţa internă.
În urma unei investigaţii amănunţite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubire ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiţii încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.
România, prin Ministerul Finanţelor Publice, a introdus în anul 2014 o acţiune în anularea hotărârii arbitrale din decembrie 2013.
În iunie anul trecut, CE a lansat proceduri de infrigement împotriva a cinci state, printre care România şi Suedia, solicitându-le să renunţe la tratatul bilateral de investiţii care încalcă acquis-ul comunitar, tratat ce a permis fraţilor Micula să dea România în judecată la Curtea de Arbitraj de la Washington.