Situația economică a României nu necesită în acest moment un ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), în condițiile în care instituția oferă asistență tehnică și sprijin financiar în special țărilor aflate în situație economică dificilă, iar după cum am agreat cu toții, nu mai este cazul României, a declarat luni ministrul propus pentru portofoliul Finanțelor, Anca Dragu Paliu, în cadrul audierilor în comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament.
"Cred că situația economică a României în acest moment nu necesită un ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional. FMI oferă asistență tehnică și sprijin financiar în special țărilor aflate în situație economică dificilă. După cum am agreat cu toții aici, nu mai este cazul României. FMI nu are un instrument care să ne intereseze în acest moment, să fie conform nevoilor noastre. În acest moment avem nevoie de un plan serios de reforme, avem nevoie de aceste măsuri care să asigure continuarea creșterii economice și punerea acestei creșteri pe baze sustenabile. De aceea cred că un acord cu FMI ar fi specific altei economii, nu economiei românești", a menționat Anca Dragu Paliu.
Aceasta consideră că România nu are nevoie de un acord preventiv cu FMI. "România nu cred că are nevoie de un acord preventiv cu FMI. Rolul FMI nu este de a acorda aceste tipuri de împrumut preventiv, ci de a face programe în situații dificile, de recesiune economică", a mai spus ministrul propus pentru portofoliul Finanțelor.