Ministrul român are programate mai multe întâlniri la Washington cu înalţi oficiali americani. Printre altele, vor fi abordate subiecte precum securitatea în regiunea Mării Negre, dar şi modalităţile de consolidare a Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.
România și SUA au semnat, joi, 8 octombrie, „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030”, prin care au fost decise consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația forțelor SUA în România, potrivit Ministerului Apărării.
„Foarte bucuros să-l salut astăzi (8 octombrie - n.red.) la Pentagon pe ministrul român al Apărării Naționale Nicolae-Ionel Ciucă și să-i mulțumesc pentru angajamentul României față de NATO. Ne-am consolidat parteneriatul strategic semnând o Foaie de parcurs pe 10 ani pentru cooperarea în domeniul apărării”, a scris Esper, pe Facebook.
„Vreau să mulţumesc României pentru că găzduieşte în mod obişnuit exerciţii militare, dovedind, astfel, capacitatea forţelor noastre armate şi sporirea descurajării Rusiei pe flancul estic al NATO. Mai mult decât atât, a crescut cheltuielile în ultimii ani la 2% din Produsul Intern Brut, ceea ce constituie un puternic exemplu pentru ceilalţi aliaţi ai noştri şi vă mulţumim pentru asta”, a declarat secretarul american al Apărării, Mark Esper.