Problema aderării României la Schengen nu este doar una financiară, a explicat Metsola, întrebată de costurile pe care trebuie să le suporte țara noastră din cauza neaderării la spațiul comun. Parlamentul European a luat în considerare costul timpului pierdut la granițe, însă la mijloc e mai mult de atât.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor a declarat ieri că România ar putea cere despăgubiri pentru neintrarea în Schengen, impactul financiar fiind de 2 % din PIB.
Refuzul cancelarului Karl Nehammer vine la pachet cu un sentiment anti european, spune Metsola.
„Pentru o țară asupra căreia, acum 12 ani, Parlamentul și Comisia au căzut de acord că nu există niciun obstacol legal sau politic ca să adere la Uniune, este esențial ca ea să beneficieze de unul dintre cele mai bune lucruri pe care le oferă statutul de stat membru al UE: libertatea de mișcare.
Mă tem pentru acei oameni care vor să distrugă creșterea Europei. Pentru că acei oameni care vor să facă asta, nu vor să construiască o majoritate. Construiești o majoritate cu un centru pro-european, la care trebuie să se lucreze din greu și care merită. Probabil greșeala care a fost făcută este că atunci când a apărut sentimentul de frustrare asupra acestor decizii, el a fost ignorat”, a mai explicat președinta Parlamentului European.
Declarația Robertei Metsola vine la nouă luni după ce Guvernul Austriei a votat împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Președinta PE a vorbit cu jurnaliștii în cadrul unui briefing de presă, la Strasbourg. Parlamentul European s-a reunit în sesiune plenară din 11 septembrie până pe 14 septembrie.
În luna iulie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare.
Dincolo de faptul că cetățenii români și bulgari sunt discriminați și costurile economice, eurodeputații atrag atenția că „dreptul de veto asupra aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen poate duce la apariția unui sentiment antieuropean în aceste țări, conducând astfel la o scădere a încrederii în proiectul UE și în instituțiile sale”.
Eurodeputații au cerut Comisiei și Consiliului să facă posibilă aderarea la Schengen a României și Bulgariei până la finalul acestui an.