Tractoarele românești s-au impus atât în țară, cât și peste hotare. În 1965, tractorul românesc câștiga medalia de aur la târgul internațional din Germania de Est. Atât de mândri erau comuniștii de realizările utilajului brașovean, încât l-au inscripționat pe timbre și bancnote. Doar tractorul românesc avea succes în lume. Și pe măsură ce comenzile creșteau, uzina se extindea.
25.000 de oameni munceau în uzină. În anii de glorie, la Brașov ieșea de pe bandă un tractor la fiecare 9 minute. Erau anii în care se ridicau linii de montaj în Egipt, India și Canada, iar în Iran se construia o fabrică. În scurt timp, tractorul de la Brașov cucerește și Europa. În 40 de ani de producție, România ajunsese deja să exporte 70% din producția de tractoare în peste 100 de țări. Exportam din Brazilia până în China. Trenuri după trenuri erau încărcate la Brașov.
La exportul de tractoare eram pe locul 5 în lume și eram al treilea producător de tractoare din lume
Chiar și în aceste condiții, în 1986, uzina reușește să vândă tractoare de peste 500 de milioane de dolari, contribuind astfel masiv la plata datoriei externe a României. În 1990, la Brașov se făceau 50.000 de tractoare. Mai mult de jumătate dintre ele sunt destinate exportului. Nimeni nu își imagina declinul ce avea să urmeze. Lovitura vine din Iran, unde ajungea anual 40% din producție. Afacerea considerată extrem de avantajoasă fusese perfectată de Nicolae Ceaușescu, iar democratizarea nu era pe placul statului persan și înțelegerea pică.
La începutul anilor 90, uzina acumulase datorii uriașe către diverși furnizori. Fără a mai avea suportul statului pentru negocierea contractelor pentru fabrică, în doar șase ani producția scade de la 50.000 la 6.000 de tractoare.
În 1997, Victor Ciorbea acordă fabricii un credit de 3,8 milioane de dolari, cu o dobândă de 1%. Condiția era ca banii să fie folosiți pentru retehnologizarea liniilor de producție și cumpărarea de materii prime. Planul eșuează însă. Iar în 1998 uzina rămâne fără curent și gaze. E momentul în care angajații ies în stradă.
Cu toate astea, în anii electorali, guvernele Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Năstase și Tăriceanu pompează sute de milioane de euro pentru plata salariilor. Înăbușeau astfel furia muncitorilor, văzuți ca adevărate pericole, capabili să dărâme guverne. Niciun politician post-decembrist nu a venit cu soluții economice clare, care să facă din uzină un competitor real în economia de piață. În 2007, uzina producea doar 8 tractoare pe lună și avea datorii de peste 200 de milioane de dolari. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului decidea că fabrica trebuia să moară.
În vara lui 2007, în plin boom imobiliar, cele 125 de hectare cu hale pline cu tractoare și piese de schimb sunt scoase la vânzare, pentru doar 82 de milioane de euro. Adică, cu puțin peste 50 de Euro pe metru pătrat.
