„Mortalitatea globală a copiilor cu vârste de sub cinci ani s-a redus cu 53% în ultimii 25 de ani. Mai exact, mortalitatea infantilă în întreaga lume a trecut de la 12,7 milioane în anul 1990 la 5,9 milioane în 2015”, se arată în raport, conform căruia în ultimii 15 ani au fost salvate vieţile a 48 de milioane de copii din întreaga lume.
Potrivit experţilor ONU, naşterea prematură, pneumonia, complicaţiile care apar la naştere, diareea şi malaria, sunt doar câteva dintre cauzele care duc la deces în cazul micuţilor care au sub 5 ani.
România este şi ea inclusă în cercetare, dar cifrele nu sunt deloc favorabile. Ţara noastră se află în continuare în topul ţărilor europene care nu au grijă de mame pe parcursul sarcinii şi nici de copii, mai ales dacă aceştia se nasc prematur, conform Adevărul.
Anul trecut, aproape o mie de femei au părăsit maternitatea cu braţele goale, pentru că bebeluşii lor au murit în pântec, în timpul travaliului sau imediat după naştere. Tot anul trecut, aproape o mie de copii au pierdut lupta cu viaţa încă din primele zile. Mai exact, lipsa dotărilor din maternităţi, în special în cele aflate în oraşele mai mici, contribuie la numărul mare de decese raportate de România.
Incubatoarele nu se găsesc nici ele în maternităţile de la noi din ţară, iar specialiştii în neonatologie au rămas prea puţini pentru a face faţă numărului mare de naşteri premature care au loc an de an.
O altă problemă semnalată de specialişti e faptul că româncele, în special cele din mediul rural, nu merg la medic pe parcursul sarcinii şi nu fac testele necesare pentru a vedea dacă micuţii se vor naşte sau nu cu probleme de sănătate ori înainte de termen. Concret, lipsa prevenţiei face ca 20% din viitoarele mame să calce pentru prima dată în spital doar atunci când le vine sorocul.