„Reamintind că regiunea Balcanilor de Vest şi cea a Mării Negre sunt de importanţă strategică pentru Alianţă, salutăm întâlnirea cu miniştrii de externe din ţările noastre partenere - Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, în contextul în care NATO îşi consolidează ajutorul adaptat pentru integritatea, rezilienţa, dezvoltarea de capabilităţi şi susţinerea independenţei politice în aceste ţări. Susţinem cu fermitate angajamentul nostru faţă de politica uşilor deschise. Reafirmăm deciziile pe care le-am luat la Summitul din 2008 de la Bucureşti şi tot ce decurge din acestea, legat de Georgia şi Ucraina", arată documentul.
Documentul reiterează că NATO este o organizaţie defensivă care va proteja "fiecare centimetru de teritoriu aliat, oricând".
Totodată, în declaraţie sunt condamnate recentele atentate din Turcia, iar semnatarii îşi manifestă compasiunea faţă de victime.
„Condamnăm terorismul în toate formele sale şi suntem solidari cu Turcia, deplângând pierderile de vieţi în urma recentelor atacuri teroriste îngrozitoare. Ne confruntăm cu ameninţări şi provocări din partea unor actori autoritari şi din partea unor competitori din toate direcţiile strategice", arată miniştrii de externe aliaţi.
Aceştia vorbesc despre implementarea unui nou reper pentru posturile de apărare şi descurajare, anume "consolidarea semnificativă şi dezvoltarea unor forţe robuste, gata de luptă".
„Continuăm să ne pregătim (...) să descurajăm sau să ne apărăm împotriva unor atacuri ostile împotriva infrastructurii critice a statelor aliate. Orice atac împotriva aliaţilor va primi un răspuns unit, hotărât. Stăm alături, uniţi şi solidari, şi reafirmăm legătura transatlantică durabilă dintre naţiunile noastre. Vom continua să facem eforturi pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga regiune euroatlantică", afirmă în declaraţie miniştrii de externe ai statelor NATO, reuniţi la Bucureşti.