„Comisia a studiat materialele forumului „Marea Neagră: frontiera viitorului pentru o Europă sigură şi stabilă” desfăşurat recent în Parlamentul României cu participarea reprezentanţilor unei organizaţii teroriste interzise în Rusia”, susţine parlamentarul rus, fără a preciza la ce organizaţie se referă.
„Materialele colectate au fost transmise Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse pentru evaluarea juridică şi luarea deciziilor în conformitate cu legislaţia noastră, precum şi Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse pentru un răspuns politic şi diplomatic la acţiunile ostile ale autorităţilor române, care au oferit teroriştilor o platformă parlamentară pentru a desfăşura provocări împotriva ţării noastre”, a declarat Piskarev, citat de contul Telegram al Comisiei pe care o prezidează.
Potrivit deputaţilor ruşi, în timpul evenimentului din Parlamentul României, „au fost făcute apeluri repetate către ţările occidentale, inclusiv de către agenţi străini, pentru a obţine înfrângerea militară a Rusiei şi dezmembrarea ei în mai multe state independente”.
În plus, a adăugat Piskarev, au existat propuneri de „retragere a Rusiei de la Marea Neagră”, ceea ce are elementele constitutive ale infracţiunilor de „apel public la acţiuni menite să încalce integritatea teritorială a Federaţiei Ruse” şi „apel public la declanşarea unui război de agresiune”, a afirmat deputatul de la Moscova.