În momentul în care a realizat că a fost înșelat, italianul a alertat poliția din România. Bărbatul a povestit că a fost mai întâi clientul româncei în privat după care s-a îndrăgostit de aceasta și au început o relație.
„În toamna anului 2011 i-am dat 6.000 de euro întrucât mi-a spus că trebuie să se opereze la ochi. Apoi i-am dat aproximativ 10.000 de euro întrucât mi-a spus că trebuie să repare ferestrele la o casă. De asemenea, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, i-am trimis prin virament suma de 5.000 de euro întrucât aceasta dorea să aibă un mod de viaţă ridicat şi avea nevoie de bani pentru a se întreţine” a declarat italianul.
Acum, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au trimis-o în judecată pe femeie. În apărarea ei, românca susține că italianul i-ar fi spus că banii nu au un scop anume și că ar trebui să aprecieze gesturile sale de generozitate.
Relația celor doi a început în anul 2011 și s-a sfârșit în 2017.