”Tânăra este într-o stare relativ complicată, destul de gravă, cu leziuni cerebrale, cu plămânii care cedează. Băiatul este într-o stare mai bună. Are doar o fractură la picior”, a declarat ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, la emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV. Potrivit acestuia, cei doi români se aflau în capitala Regatului Unit în vacanță.
Miercuri, un bărbat a intrat cu mașina în trecători pe podul Westminster din Londra, după care a oprit autoturismul în gardul clădirii Parlamentului britanic. Ulterior, a pătruns în curtea instituției, unde a înjunghiat un polițist. Cinci persoane - printre care atacatorul și polițistul înjunghiat - au murit, iar alte 40 au fost rănite.
În prezent, nu se cunoaște numele atacatorului. În presă a apărut informația - neconfirmată de poliție - că acesta ar putea fi Abu Izzadeen. Izzadeen se afla de mult în atenția autorităților care-l suspectau de legături cu grupări teroriste. Mai mult, acesta ar fi stat câteva luni în spatele gratiilor pentru strângere de fonduri pentru acte teroriste, pentru incitare la terorism și glorificare a terorismului, conform independent.co.uk. Totuși, alte surse susțin că acesta ar fi încă în închisoare.