"Nu sunt, nu am fost ofiţer acoperit/colaborator, agent/agent de influenţă al niciunui serviciu de informaţii românesc sau străin şi al niciunei alte instituţii care ar presupune epoleţi/trese. Consider că afirmaţia făcută de Robert Turcescu pe pagină personală de Facebook reprezintă o gravă calomnie pentru care iau în calcul să îl dau în judecată", precizează Ioana Ene, senior editor Ziare.com, scrie evz.ro.
Robert Turcescu a dat de înţeles că jurnalista Ioana Ene ar fi ofiţer acoperit, într-un comentariu publicat pe pagina de Facebook: ”Ioanei Ene Dogioiu (alias Nadina Forga) i se vad tresele/epoletii”, scrie Robert Turcescu, pe pagina sa de Facebook.